Un dialog între jucării

Ursuleţul de pluş discută cu maşinuţa despre cine este cea mai frumoasă jucărie din cameră.

- Eu sunt cea mai frumoasă jucărie din cameră, spuse ursuleţul. Nu cred că există un copil care să nu mă placă. Uite ce pufos sunt! Iar cu fundiţa asta roşie la gât sunt de-a dreptul adorabil.
- Nu neg că eşti o jucărie frumoasă. Mai că-mi vine şi mie să mă joc cu tine. Dar nu cred că tu eşti cea mai frumoasă jucărie. Ştii de ce? 
- Nu şi chiar vreau să aud, spuse curios ursuleşul de pluş. Prin toate camerele prin care am fost, toate jucăriile mi-ai spus că sunt cea mai frumoasă jucărie. Iar acum tu ...
- Pentru mine o jucărie frumoasă înseamnă o jucărie cu care se joacă tot timpul copilul, adică stăpânul nostru. Cu tine de când nu s-a mai jucat? Uite, praful s-a depus pe tine de două degete. De ce oare?
- Ia uite, râde ciob de oală spartă. Ţie îţi lipseşte o roată. Cum poţi să fii frumos astfel? Nu înţeleg!
- Cine se aseamănă se adună, spuse maşinuţa. Mă aseamăn cu stăpânul şi lui i-a căzut un dinte, adăuga cu mândrie maşinuţa. Cred că nu îndrăzneşti să spui despre stăpânul nostru că e urât, nu-i aşa? zise cu viclenie maşinuţa.
- Ei da. Cum să te asemeni cu ea? Ai mâini, ai picioare? Eu am, spuse triumfător ursuleţul. Dar cred că nu ajungem la niciun rezultat în felul acesta. Ce spui dacă mâine dimineaţă cerem părerea celorlalte jucării?
- Cred că e o idee foarte bună. Dar dacă ele vor spune că eu sunt cea mai frumoasă jucărie din cameră nu te vei supăra. Nu-i aşa, întrebă maşinuţa?
- Nu! Voi accepta întocmai ce spun ele. Aşa că să hotărască ceilalţi! concluzionă ursuleţul de pluş.