Pisicuţa mea

Pisicuţa mea Kiki este o maidaneză frumuşică. Am găsit-o pe strada din faţa casei mele şi mi-a fost milă de ea, motiv pentru care mi-am dorit să o aduc acasă. Am întrebat-o pe mama dacă o pot păstra, iar ea mi-a spus că da, dar a adăugat o condiţie: să am grijă de ea. După ce mi-am luat angajamentul că o voi îngriji, am dus-o în casă. Pisicuţa mică a fost la început foarte timidă. Nu a avut curaj să se mişte din colţul în care am aşezat-o. După ce am hrănit-o şi am mângâiat-o puţin, pisicuţa a prins curaj şi a început să exploreze camera. Ulterior a dat târcoale întregii case, semn că începea să se obişnuiască cu noua ei locuinţă. 

De când am adus-o acasă au trecut câteva săptămâni. Pisicuţa pare a fi foarte fericită. De câte ori mă întorc de la şcoală pisicuţa mă aşteaptă cuminte lângă uşă, iar apoi îmi sare veselă în braţe. E foarte jucăuşă şi prietenoasă. Părinţii mei o îndrăgesc şi ei foarte mult şi sunt foarte bucuroşi că am primit pisicuţa printre noi. Deoarece toată lumea a acceptat pisicuţa şi o îndrăgeşte foarte mult, pot spune că este un membru al familie noastre.

Căţelul Ham , Ham

Trăia demult un căţel. Numele lui era Ham Ham. Era poreclit aşa pentru că lătra mult. Avea chiar şi o stăpână pe nume Ina. Ina îl iubea nespus de mult pe Ham Ham.

Într-o zi, când Ina era la cumpărături, Ham Ham văzu o pisică albă cu ochi verzi. Pisica s-a apropiat de Ham Ham şi i-a şoptit:

-          Hai, ce mai aştepţi? Muşcă-mă de coadă, ştiu că vrei!

Desigur, pisica era şmecheră, voia să-l atragă pentru a-l duce la groapa de

 gunoi. Ştiţi cum se zice: ochii verzi niciodată să nu-i crezi!

Ham Ham nu-şi dădu seama şi o urmări. Când pisica a ajuns, s-a ascuns într-o gaură făcută special pentru ea. Ham Ham o ajunse, dar pisica era mai rapidă şi-şi acoperi urmele. Căţelul nu văzu gaura pisicii. Fiindcă Ham Ham nu fusese niciodată pe acolo, începu să latre: Ham ! Ham ! Ham!

            Cât lătră de tare, îl auzi numai un porumbel. Porumbelul încerca să doarmă. Se trezi supărat, bosumflat şi ţipă: Măi gunoierilor, mai încet că vreau să dorm! Apoi se uită în jos şi îl văzu pe Ham Ham. În momentul când se priviră, fiecare se sperie de celălalt.

-          Aha, deci tu eşti ăla care scoală lumea!

-          O, scuze, nu am ştiut că dormeai!

-          Bine, bine, te iert!

-          Chiar, mulţumesc!

-          Ia, zi, cum ai ajuns aici?

-          O pisică m-a provocat şi eu nu mi-am dat seama.

-          A, înţeleg perfect!

-          Vorbeşti serios?

-          Nu.

-          Păi o să te scot de aici!

-          O, ar fi bine , pentru că stăpâna mea Ina o să se întoarcă acasă şi cred că o să facă infarct dacă va observa că am dispărut.

-          Bun! Uite cum facem! Tu urmăreşte-mă cu atenţie. Eu voi zbura, iar tu mă vei urma.

-          Bine, dar cum ştii tu ce fel de casă trebuie să găseşti?

-          Simplu, mi-o descrii.

-          Bine: acoperiş roşu, casă galbenă şi uşă din lemn maro. Şi aşa cei doi

 porniră. Din fericire porumbelul îi găsi casa căţelului.

            Ham Ham alergă spre casă mai tare ca niciodată.

            Exact atunci Ina venea acasă.

            Ham Ham sări pe Ina şi o linse cu toată bucuria din lume. Ina se miră:

-          Ce e băiete? De ce sari şi mă lingi aşa? O, te înţeleg! Ţi-a fost dor de mine!

Dar înainte ca porumbelul să plece, Ham Ham îi mulţumi din suflet că l-a

ajutat.

Rojdaş Mara