FLUTURELE

Este o zi insorita de primavara. Norii plutesc involt pe bolta cereasca si campiile inverzite isi asteapta oaspetii sa poposeasca.

Insectele si pasarile colorate si-au facut aparitia incantandu-i pe spectatori cu zborul lor plin de gratie si cu glasul mieros. Un fluture gingas isi face simtita prezenta prin farmecul sau iesit din comun. Culorile sale cu sclipiri de diamant sunt mangaiate de raza splendida a soarelui rosiatic. Zborul sau plapand si nevinovat il poarta in tinuturi nebanuite si araipile multicolore se aseamana cu niste haine imparatesti. Pe cap poarta o coroana regala incarcata cu cristale mii si mii.

Dar iata! Fluturele a disparut invaluit in aura sa legendara si misterioasa!

BIANCA

UN FLUTURE

E primavara! O vapaie tranmdafirie escaladeaza cerul iar lumina soarelui aurie patrunde pana in cel mai intunecat coltisor. Pamantul si-a prins la butoniere un buchet de lalele si zambile presarat cu raze fierbinti si rauri scanteietoare si limpezi sugerand delicatete.

Dintr-o floare in alta, printre trandafiri si narcise se intrezareste o faptura cu trupsor delicat si un cap micut, doua antene mai subtiri decat un fir de ata. Avea atasate doua aripioare viu colorate, sclipitoare si atat de delicate si sensibile incat oricine ar putea spune ca este o minunatie, o revelatie care continua sa uimeasca prin gratia cu care zboara si cu care isi aduna polenul pentru a se hrani.

Printre tufele de flori isi gaseste loc si zboara pana ce nici cei mai patrunzatori ochi nu l-au mai putut gasi!

Un stup de albine

Pui de compunere 1 – Se știe că albinele sunt foarte muncitoare. Ce ar fi dacă le-am face leneșe pentru câteva zile? Nimeni nu are chef de muncă, au plecat toate în vacață și doar regina este în stup, neagră de supărare pentru că este singură.

Cum regina nu a muncit niciodată, ea nu s-a mai mișcat din stup de ani de zile. Tocmai din cauza asta nu se mai poate mișca, mai mult chiar nu mai poate da din aripi ca să zboare. Descrie cum se rostogoleștea ea până la miere pentru că îi era foame, cum se uită lung la mierea care este din ce în ce mai puțină. Neagră de furie încearcă să aducă alte vietăți care să ia locul albinelor. Încearcă să vorbească cu niște țânțari, dar ei nu vor să lucreze cu regina cea rea, apoi dă de niște fluturi care sunt de acord, dar care nu fac la fel de multă treabă precum albinele.

Regina e convinsă ca atunci când albinele se vor întoarce o să le concedieze pe toate, dar e mânisoară că nu are pe cine să cheme să-i facă treaba…

Pui de compunere 2 – Albinele vor animal de casă. S-au plictisit toate singure în stup și caută o viețuitoare de care să aibă grijă. Ele organizează un casting unde cheamă tot felul de gâze, de la fluturi la muște. Imaginează-ți dialog între ele, de exemplu musca spune “Ar trebui să mă alegeți pe mine, îmi place mierea mult și bâzăi toată ziua, de dimineața până seara, deci nu se va plictisi nimeni niciodată!”

De vorba cu o randunica

Este primavara .
La scoala,am nevoie sa aflu legenda randunicii si alte cateva informatii.Ma gandesc bine pe cine oare sa intreb.Am sa intreb o randunica ,cine isi stie mai bine povestea decat ea ?Ma grabesc sa ajung in padure pana pasarelele nu ajung deja.
Acolo,vanrul adia usor printre crengile copacilor,imprastiandploi de iresme imbatatoare.In matasuri lungi de vant primavara lasa in urma galben puf de papadie.Macul rosu la fata doarme dus,toporasi se inchina gingaselor laceamioare,iar plapanzii ghiocei vestesc primavara.Pe cerul cristalin se ivesc ca o sageata un stol de randunici.
Una coboara,chiar langa mine.Aceea randunica avea o siluieta eleganta,un corp firav de culoarea abanosului si doua pene lungi,subtiri.Spun eu :
-Buna,doamna Randunica !Ma numesc Alina.Imi puteti raspunde la cateva intrebari ?
-Buna ,spune-mi Randunica.Desigur ca iti raspund !Doar intreaba-ma !
-Prima intrebare ,este de ce veniti primavara si nu stati si pe marcursul celorlalte anotimpuri ?
-Este foarte simplu !Este prea frig iarna pentru noi,nu avem mancare si nu putem sa ne adaptam acestor conditii.
-Inteleg.Care este legenda voastra?
-Buna intrebare !Odata,in lume traia un imparat rau care avea o fata care se numea Randunica.Ea ramasese fara mama ,de mica.Biata fata traia intr-o odaie mica.Ea avea ochii mari,albastri la culoare,parul mai auriu ca spicul si fata era mai alba ca laptele.Cand a crescu mare tatal sau a vrut s-o marite,dar fata nu a acceptat.Ea se ruga lui Dumnezeu s-o scimbe intr-o pasare sis a zboare de la castelul unde se nascuse.Cand tocmai se impodobea cu pene,iata ca intra pe usa tatal ei.Randunica isi lua zbotul pe fereastra.
-Dar…cum de aveti coada ca o furculita ?
-Ajungem si acolo !Doar asculta-ma !Atunci,imparatul a apucat-o de mijlocul cozii in mana si i s-au smuls cateva pene.De aceea noi avem coada ca o furculita !Ai inteles ?
-Da,dar voi pentru ce existati ?
-Pentru a bucura oameni cu ale noastre cantece !
-Multumesc,sper sa ne mai intalnim,Randunica !Eu trebuie sa plec vad ca soarele pleaca la culcare.La revedere !
-La revedere,Alina !
A doua zi la scoala informatiile date de Randunica mi-au fost de un mare folos.Am luat un zece.Am sa merg sa-i mai multumesc o data !

Pisicuţa mea

Pisicuţa mea Kiki este o maidaneză frumuşică. Am găsit-o pe strada din faţa casei mele şi mi-a fost milă de ea, motiv pentru care mi-am dorit să o aduc acasă. Am întrebat-o pe mama dacă o pot păstra, iar ea mi-a spus că da, dar a adăugat o condiţie: să am grijă de ea. După ce mi-am luat angajamentul că o voi îngriji, am dus-o în casă. Pisicuţa mică a fost la început foarte timidă. Nu a avut curaj să se mişte din colţul în care am aşezat-o. După ce am hrănit-o şi am mângâiat-o puţin, pisicuţa a prins curaj şi a început să exploreze camera. Ulterior a dat târcoale întregii case, semn că începea să se obişnuiască cu noua ei locuinţă. 

De când am adus-o acasă au trecut câteva săptămâni. Pisicuţa pare a fi foarte fericită. De câte ori mă întorc de la şcoală pisicuţa mă aşteaptă cuminte lângă uşă, iar apoi îmi sare veselă în braţe. E foarte jucăuşă şi prietenoasă. Părinţii mei o îndrăgesc şi ei foarte mult şi sunt foarte bucuroşi că am primit pisicuţa printre noi. Deoarece toată lumea a acceptat pisicuţa şi o îndrăgeşte foarte mult, pot spune că este un membru al familie noastre.

Animalul meu

Eu am un papagal pe nume Dudu. El are pene fine, de culoarea albastră. Nu mă prea bagă în seamă. Zboară prin toată casa.

Are numai un an. De multe ori îl lăsăm în colivie pe geam. El mănâncă mei, pe care îl cumpărăm de la magazinul de animale. Dudu stă într-o colivie mică, de culoare mov.

Este o pasăre mică, dar foarte gălăgioasă. Îmi place de el la nebunie. Cântă de când răsare prima rază de soare. Îi place când vorbesc cu el. Uneori îmi pare că e mai isteţ ca mine. Când îl răsplătesc, îi dau pătrunjel şi morcovi. Pentru el sunt ca o prăjitură.

Ne înţelegem de minune.

Buburuza Bibi

Într-o zi de primăvară, în pădure, din iarba lucioasă acoperită cu rouă proaspătă, a ieşit o buburuză. Numele micuţei buburuze era Bibi. Bibi era foarte fericită pentru că a venit anotimpul mărgăritarelor, al misterelor, al purităţii, al reînvierii naturii. - Ah ce bine e să ieşi din nou afară! zise ea zâmbind şi uitându-se la cerul albastru asemenea florilor de nu-mă-uita. Dar dintr-o dată, începu o furtună îngrozitoare! Sărmana Bibi se întristă văzând copacii înverziţi cutremuraţi de spaimă, iar micile plante purtate de vânt. -Nu se poate! spuse Bibi îngrozită. Ei bine, din păcate acea splendoare de pădure caldă, ospitalieră, s-a transformat într-o adevărată teroare zbuciumată. O atmosferă de tristeţe stăpânea pretutindeni. Toţi copacii verzi, înfloriţi se dărâmaseră, iar animalele , de frică s-au zăvorât în vizuini. Ghinionul buburuzei Bibi, care nu avea unde să se ascundă!javascript:void(0); - Şi eu ce mă fac? O să mor de frig! Dar o veveriţă trecea în fugă speriată şi văzând-o pe Bibi îngrozită, o întrebă: - Da tu, ce Doamne faci în vârtejul ăsta? Vrei să mori de frig? zise veveriţa. - Nu, nu vreau! ţipă speriată buburuza. - Păi şi? Dacă nu vrei să mori du-te în adăpost! - Aş vrea eu, dar adăpostul meu a fost luat de vânt! - Cum aşa? Din ce l-ai făcut? Păi din multe, multe frunze şi paie. - Eu credeam că adăposturile de gândaci se fac în pământ! - Păi da. În pământ, dar am pus toate frunzele şi paiele pentru siguranţă. - Acum nu asta are importanţă, contează să ne salvăm! Veveriţa având suflet bun, hotărî să o salveze cu orice preţ pe buburuză. Nu mai stătu pe gânduri şi o duse în vizuina ei care , din fericire nu fusese distrusă. Când cele două ajunseră în vizuină, buburuza îi spuse veveriţei: - Să ştii că nu am făcut cunoştinţă. Eu sunt Bibi. - Încântată, eu sunt veveriţa Andreea. Şi aşa cele două se împrieteniră. După acea zi cumplită , vijelioasă , când totul fusese răscolit, animalele s-au pus pe treabă şi au reparat toate stricăciunile produse de furtună. Bibi a reuşit cu ajutorul noii sale prietene să-şi construiască un alt adăpost în apropierea veveriţei. Astfel cele două au rămas prietene nedespărţite. Rojdaş Mara

Căţelul Ham , Ham

Trăia demult un căţel. Numele lui era Ham Ham. Era poreclit aşa pentru că lătra mult. Avea chiar şi o stăpână pe nume Ina. Ina îl iubea nespus de mult pe Ham Ham.

Într-o zi, când Ina era la cumpărături, Ham Ham văzu o pisică albă cu ochi verzi. Pisica s-a apropiat de Ham Ham şi i-a şoptit:

-          Hai, ce mai aştepţi? Muşcă-mă de coadă, ştiu că vrei!

Desigur, pisica era şmecheră, voia să-l atragă pentru a-l duce la groapa de

 gunoi. Ştiţi cum se zice: ochii verzi niciodată să nu-i crezi!

Ham Ham nu-şi dădu seama şi o urmări. Când pisica a ajuns, s-a ascuns într-o gaură făcută special pentru ea. Ham Ham o ajunse, dar pisica era mai rapidă şi-şi acoperi urmele. Căţelul nu văzu gaura pisicii. Fiindcă Ham Ham nu fusese niciodată pe acolo, începu să latre: Ham ! Ham ! Ham!

            Cât lătră de tare, îl auzi numai un porumbel. Porumbelul încerca să doarmă. Se trezi supărat, bosumflat şi ţipă: Măi gunoierilor, mai încet că vreau să dorm! Apoi se uită în jos şi îl văzu pe Ham Ham. În momentul când se priviră, fiecare se sperie de celălalt.

-          Aha, deci tu eşti ăla care scoală lumea!

-          O, scuze, nu am ştiut că dormeai!

-          Bine, bine, te iert!

-          Chiar, mulţumesc!

-          Ia, zi, cum ai ajuns aici?

-          O pisică m-a provocat şi eu nu mi-am dat seama.

-          A, înţeleg perfect!

-          Vorbeşti serios?

-          Nu.

-          Păi o să te scot de aici!

-          O, ar fi bine , pentru că stăpâna mea Ina o să se întoarcă acasă şi cred că o să facă infarct dacă va observa că am dispărut.

-          Bun! Uite cum facem! Tu urmăreşte-mă cu atenţie. Eu voi zbura, iar tu mă vei urma.

-          Bine, dar cum ştii tu ce fel de casă trebuie să găseşti?

-          Simplu, mi-o descrii.

-          Bine: acoperiş roşu, casă galbenă şi uşă din lemn maro. Şi aşa cei doi

 porniră. Din fericire porumbelul îi găsi casa căţelului.

            Ham Ham alergă spre casă mai tare ca niciodată.

            Exact atunci Ina venea acasă.

            Ham Ham sări pe Ina şi o linse cu toată bucuria din lume. Ina se miră:

-          Ce e băiete? De ce sari şi mă lingi aşa? O, te înţeleg! Ţi-a fost dor de mine!

Dar înainte ca porumbelul să plece, Ham Ham îi mulţumi din suflet că l-a

ajutat.

Rojdaş Mara