De vorba cu o randunica

Este primavara .
La scoala,am nevoie sa aflu legenda randunicii si alte cateva informatii.Ma gandesc bine pe cine oare sa intreb.Am sa intreb o randunica ,cine isi stie mai bine povestea decat ea ?Ma grabesc sa ajung in padure pana pasarelele nu ajung deja.
Acolo,vanrul adia usor printre crengile copacilor,imprastiandploi de iresme imbatatoare.In matasuri lungi de vant primavara lasa in urma galben puf de papadie.Macul rosu la fata doarme dus,toporasi se inchina gingaselor laceamioare,iar plapanzii ghiocei vestesc primavara.Pe cerul cristalin se ivesc ca o sageata un stol de randunici.
Una coboara,chiar langa mine.Aceea randunica avea o siluieta eleganta,un corp firav de culoarea abanosului si doua pene lungi,subtiri.Spun eu :
-Buna,doamna Randunica !Ma numesc Alina.Imi puteti raspunde la cateva intrebari ?
-Buna ,spune-mi Randunica.Desigur ca iti raspund !Doar intreaba-ma !
-Prima intrebare ,este de ce veniti primavara si nu stati si pe marcursul celorlalte anotimpuri ?
-Este foarte simplu !Este prea frig iarna pentru noi,nu avem mancare si nu putem sa ne adaptam acestor conditii.
-Inteleg.Care este legenda voastra?
-Buna intrebare !Odata,in lume traia un imparat rau care avea o fata care se numea Randunica.Ea ramasese fara mama ,de mica.Biata fata traia intr-o odaie mica.Ea avea ochii mari,albastri la culoare,parul mai auriu ca spicul si fata era mai alba ca laptele.Cand a crescu mare tatal sau a vrut s-o marite,dar fata nu a acceptat.Ea se ruga lui Dumnezeu s-o scimbe intr-o pasare sis a zboare de la castelul unde se nascuse.Cand tocmai se impodobea cu pene,iata ca intra pe usa tatal ei.Randunica isi lua zbotul pe fereastra.
-Dar…cum de aveti coada ca o furculita ?
-Ajungem si acolo !Doar asculta-ma !Atunci,imparatul a apucat-o de mijlocul cozii in mana si i s-au smuls cateva pene.De aceea noi avem coada ca o furculita !Ai inteles ?
-Da,dar voi pentru ce existati ?
-Pentru a bucura oameni cu ale noastre cantece !
-Multumesc,sper sa ne mai intalnim,Randunica !Eu trebuie sa plec vad ca soarele pleaca la culcare.La revedere !
-La revedere,Alina !
A doua zi la scoala informatiile date de Randunica mi-au fost de un mare folos.Am luat un zece.Am sa merg sa-i mai multumesc o data !

Glasul padurii

Era o toamnă cumplită. Întreaga pădure îşi pierduse nuanţele dulci de galben şi acum nu se vede decât griul cerului întunecat.
Privighetoarea plângea, stând abătută pe creanga unui copac. Lacrimile ei calde mângâiau trandafirul ale cărui petale erau roşii ca rubinul.
-Ce s-a întâmplat?De ce plângi? a întrebat aceasta.
-Trbuie să plec în ţările calde, dar sunt atât de slăbită…În plus, din cauza vântului mi s-a rupt aripa.
Trandafirul, văzând cât de tristă era Privighetoarea, i-a sugerat să meargă la Vânt şi să îl roage să nu fie aşa de aspru. Aceasta a spus:
-Cum să merg la el când eu abia mă ţin pe picioare?
-Ia-mi petalele şi bandajează-mi aripa.Eu, în câteva zile mă voi ofili, dar dacă faci cum ţi-am zis, tu te vei salva precum şi toate vieţuitoarele care acum îngheaţă de frig.
Privighetoarea a făcut întocmai cum i-a zis Trandafirul. Când a ajuns la Vânt l-a rugat să nu mai sufle cuatâta putere şi i-a povestit cum şi-a rupt aripa.
-Îmi pare rău pentru tine şi voi face ce vrei cu o singură condiţie: cântă cea mai frumoasă melodie pe care o ştii. Dacă nu îmi va plăcea, o să te îngheţ.
Privighetoarea a început să cânte. Glasul ei încălzea toată pădurea, iar Vântul era copleşit. Prcă toţi erau hipnotizaţi. Deodată a răsăritn soarele cu galbenul lui aprins şi pădurea şi-a recuperat culoarea vie.
Toată lumea i-a mulţumit Privighetoarei,care şi-a vindecat aripa şi a zburat spre ţările calde.

Cand doi se cearta, al treilea castiga

Era vara….
Soarele incalzea ca o flacara.In gradina din spatele casei un trandafir rosu si parfumat si un bujor stau la umbra.
Cerul parca era pictat pr o panza.Din el cazu un strop de apa.Pentru o planta o picatura de apa era o mica ploaie,un mic dar de sus.
Trandafirulo observa si alerga gandind:,,acesta este un prilej bun pentru  a ma racori,trebuie sa ma grabesc altfel bujorul mi-o va lua inainte.”
Bujorul vazu si el apa si pentru a nu o bea trandafirul ii puse piedica si ii spuse:
-Nu mi-o vei lua inainte!Daca nu o voi bea eu nici tu nu vei avea parte de ea.
Atunci incepu cearta.Isi aruncau vorbe grele.Trandafirul ii graise:
-Sa stii ca ai procedat gresit.eu am vazut-o primul a mea este.
-In niciun caz !Mie imi este mai cald.
-Ba mie!
Pe cand cei 2 se certau domnul Crin aparu,vazu apa si pe cei 2 certandu-se.Se gandi putin si bau stropul de apa.
Cei doi prieteni isi dadura seama ca se certase-ra degeaba.

Steaua nemulţumită

A fost odată ca niciodată o stea din Cosmos. Desigur, ea avea şi prieteni ca: steluţa de pe Marte, steluţa de pe Pluto şi steluţa din Saturn.
Într-o zi, steluţa din Cosmos se uită în jos. Uimită de planeta aceea colorată, se minună:
- Uau, e atât de frumos! zise ea.
 - Ce este steluţă din Cosmos? întrebă steluţa din Saturn.
 - Planeta aceea e minunată! Dar ce e?
- Acela e Pământul!
- O să mă duc acolo!
- Nu face asta! N-o să te mai poţi întoarce!
 - Nu te speria, prietenă dragă! O să mă întorc!
Zis şi făcut. Steaua Cosmosului plecă. Dar când s-a apropiat de pământ, începu să se prăbuşească. Din fericire, prietenele ei au anunţat şi celelalte stele. Au salvat-o pe steluţa din Cosmos şi nimeni n-a păţit nimic. Ea ajunse cu bine acasă şi duse o viaţă fericită.
Şi am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa!

Căţelul Ham , Ham

Trăia demult un căţel. Numele lui era Ham Ham. Era poreclit aşa pentru că lătra mult. Avea chiar şi o stăpână pe nume Ina. Ina îl iubea nespus de mult pe Ham Ham.

Într-o zi, când Ina era la cumpărături, Ham Ham văzu o pisică albă cu ochi verzi. Pisica s-a apropiat de Ham Ham şi i-a şoptit:

-          Hai, ce mai aştepţi? Muşcă-mă de coadă, ştiu că vrei!

Desigur, pisica era şmecheră, voia să-l atragă pentru a-l duce la groapa de

 gunoi. Ştiţi cum se zice: ochii verzi niciodată să nu-i crezi!

Ham Ham nu-şi dădu seama şi o urmări. Când pisica a ajuns, s-a ascuns într-o gaură făcută special pentru ea. Ham Ham o ajunse, dar pisica era mai rapidă şi-şi acoperi urmele. Căţelul nu văzu gaura pisicii. Fiindcă Ham Ham nu fusese niciodată pe acolo, începu să latre: Ham ! Ham ! Ham!

            Cât lătră de tare, îl auzi numai un porumbel. Porumbelul încerca să doarmă. Se trezi supărat, bosumflat şi ţipă: Măi gunoierilor, mai încet că vreau să dorm! Apoi se uită în jos şi îl văzu pe Ham Ham. În momentul când se priviră, fiecare se sperie de celălalt.

-          Aha, deci tu eşti ăla care scoală lumea!

-          O, scuze, nu am ştiut că dormeai!

-          Bine, bine, te iert!

-          Chiar, mulţumesc!

-          Ia, zi, cum ai ajuns aici?

-          O pisică m-a provocat şi eu nu mi-am dat seama.

-          A, înţeleg perfect!

-          Vorbeşti serios?

-          Nu.

-          Păi o să te scot de aici!

-          O, ar fi bine , pentru că stăpâna mea Ina o să se întoarcă acasă şi cred că o să facă infarct dacă va observa că am dispărut.

-          Bun! Uite cum facem! Tu urmăreşte-mă cu atenţie. Eu voi zbura, iar tu mă vei urma.

-          Bine, dar cum ştii tu ce fel de casă trebuie să găseşti?

-          Simplu, mi-o descrii.

-          Bine: acoperiş roşu, casă galbenă şi uşă din lemn maro. Şi aşa cei doi

 porniră. Din fericire porumbelul îi găsi casa căţelului.

            Ham Ham alergă spre casă mai tare ca niciodată.

            Exact atunci Ina venea acasă.

            Ham Ham sări pe Ina şi o linse cu toată bucuria din lume. Ina se miră:

-          Ce e băiete? De ce sari şi mă lingi aşa? O, te înţeleg! Ţi-a fost dor de mine!

Dar înainte ca porumbelul să plece, Ham Ham îi mulţumi din suflet că l-a

ajutat.

Rojdaş Mara