Cum mi-am ajutat un coleg să-şi faca temele

Colegul meu de bancă m-a rugat să-l ajut să-şi facă temele la matematică, pentru că a întâmpinat anumite dificultăţi. Mi-am adus aminte că în ultimele două săptămâni a fost bolnav. Mi-am zis că probabil nu a recuperat suficient de bine materia predată în clasă, motiv pentru care am acceptat de îndată să-l ajut. L-am chemat după ore să vine la mine acasă pentru a învăţa împreună. I-am lăsat caietele mele pentru a se asigura că are toate notiţele din clasă şi l-am rugat să noteze ceea ce nu a înţeles sau îi este neclar.

Pentru a ne asigura că nu a rămas cu nelămuriri de pe urma lipsei de la şcoală, am reluat împreună materia predată în acea perioadă. Am recitit împreună notiţele din caiet, iar mai apoi am trecut la examinarea lecţiilor din carte. După ce am efectuat aceste activităţi, am reluat împreună temele de casă pe care le-am avut de făcut la fiecare lecţie. Deşi la început a întâmpinat câteva dificultăţi la efectuarea celor mai grele exerciţii, după ce am recitit notiţele din caiet, a reuşit să le rezolve. Pe alocuri i-am adus câteva lămuriri suplimentare, cu ajutorul cărora şi-a eliminat şi ultimele goluri pe care le avea. Apoi am trecut la lista cu probleme întocmită de el. Erau suficient de multe. Pentru că matematica este materia mea preferată, nu mi-a fost foarte greu să-i răspund şi să-i explic suficient de bine încât să se declare mulţumit.

Am învăţat câteva ore fără oprire, dar fără acest efort colegul meu nu ar fi reuşit să treacă peste repaosul de două săptămâni, pe care l-a avut. La finalul acestor ore mi-a mulţumit şi mi-a spus că singur nu ar fi fost capabil să recupereze totul atât de repede şi atât de bine. Apoi mi-a promis să mă ajute şi el pe mine atunci când voi avea nevoie. Chiar dacă mi-am sacrificat tot timpul liber din acea după-masă, nu m-am supărat că am procedat astfel. Am considerat că am avut o zi de recapitulare, care cu siguranţă îşi va spune cuvântul la viitorele testări care ne aşteptă la şcoală.

Vraja muzicii

Într-o zi fierbinte de vară am ieşit afară. N-am putut sta deloc deoarece căldura m-a copleşit extrem de mult. Fără să respir, am tulit-o în casă.

Ajunsă acasă, am intrat în cameră, mi-am luat pijamalele şi m-am întins pe pat. Mama mea a luat o casetă cu muzică, a pornit-o şi atunci un cântec încet m-a adormit.

                Mai târziu am deschis ochii şi am întrebat-o pe mama de ce nu mă mai doare capul:

- Mamă dragă, de ce mi–a trecut moleşeala?

- A fost vraja muzicii, cântecul de leagăn cu care vroiam să-ţi adorm fratele, te-a liniştit.

-  Oau! zic eu mirată.

A doua zi am ieşit afară cu prietenii, dar ei erau adormiţi şi pe loc le-am dat un sfat:

- Vraja muzicii, vraja muzicii este cel mai bun medicament! Duceţi-vă acasă, întindeţi-vă pe pat şi puneţi un părinte să vă pună un cântec de leagăn.

Nu trecu mult timp, iar amicii m-au sunat şi mi-au spus:

-          Andreea, eşti cea mai bună! Nu ştiam că muzica poate vindeca!

Credeam că sunt celebră şi i-am grăit mamei:

-          Eşti deosebită, mami, fără tine nu mă puteam juca cu prietenii!

Vraja muzicii este cel mai bun medicament pentru moleşeală!