sâmbătă, 11 august 2012

Joc de copii

- Salut, Andrei! Îmi pare rău că am întârziat. Sper că nu m-ai aşteptat prea mult?
- Salut, Mircea! Nu am aşteptat deloc. Acum am ajuns şi eu. M-a adus mama cu maşina, iar traficul a fost aglomerat.
- Da, ştiu. Aceeaşi problemă am avut-o şi noi.
- Este bine că am stabilit să ne întâlnim mai devreme. Altfel am fi ajuns prea târziu pentru a putea juca fotbal.
- Da, aşa este. Idee ta a fost foarte bună.
- Mircea, ce spui tu, crezi că am putea fi în aceeaşi echipă? Ştii, eu nu am jucat de prea multe ori fotbal...
- Da, bineînţeles. Ceilalţi copii sunt prietenii mei. Nu va fi nicio problemă să fim în aceeaşi echipă.
- Mircea, crezi că mă voi descurca să joc împreună cu voi?
- Fii fără grijă Andrei. Înainte să mergem la antrenamente la clubul de fotbal nici noi nu ştiam prea bine să jucăm. Andrei, dacă doreşti ai putea sta azi în poarta. Portarul nostru lipseşte, iar tu ai putea vedea cum jucăm. Ce spui?
- Cred că e o idee grozavă Mircea! Aş mai vrea să te întreb ceva. Crezi că aş putea veni şi eu cu voi la antrenamente la clubul la care jucaţi voi?
- Este o idee foarte bună, Andrei. Am să-i vorbesc antrenorului nostru despre propunerea ta. Îţi voi transmite răspunsul lui. Haide acum să te prezint şi celorlalţi copii!
- Haide!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu