Clinchetul gingaş al clopoţelului ne anunţă că s-a sunat. Pentru astăzi orele s-au terminat, iar copiii se îndreaptă voioşi spre ieşire. Zăpada pufoasă şi albă ca vata de zahăr acoperea întreaga curte a şcolii. Sub paşii micuţi ai copiilor, zăpada din curtea şcolii sfârâia uşor. Plin de o bucurie uriaşă, am făcut primul bulgăre de zăpadă din acest an. După ce l-am aruncat spre Vasile, i-am spus acestuia că ar fi nemaipomenit dacă am încinge împreună cu ceilalţi o bulgăreală. Dintr-o dată zăpada imaculată din jurul nostru s-a transformat într-o mulţime de bulgări. Ca la un semn, zeci de bulgări de zăpadă s-au pornit să zboare peste capetele noastre. Unii nimereau ţintele, iar alţii se spărgeau în zeci de bucăţi pe lângă ţintele atent ochite. Bucuria şi vacarmul a umplu toată curtea şcolii. Toţi copiii care au luat parte la bulgăreală s-au bucurat minute în şir de farmecul zăpezii şi de fulgii mari şi albi de zăpadă, care cădeau necontenit.
După ce ne-am jucat în zăpadă, m-am îndreptat împreună cu Vasile spre casă. Pe drum am admirat neaua care se aşeza tăcută peste aleea deja imaculată. Până să ajungem acasă, am stabilit că ne vom întâlnit mai târziu pe dealul din apropiere pentru a ne da cu sania. I-am spus lui Vasile că din nefericire va trebui să ne dăm pe derdeluş cu sania sa, a mea fiind la bunici. Vasile a acceptat pe loc. M-am despărţit de Vasile bucuros că pot să iau parte la săniuş chiar dacă nu am sania mea. Am hotărât ca atunci când părinţii se vor întoarce de la serviciu să-i rog să-mi aducă sania de la bunici, pentru a mă putea bucura şi eu de cel mai frumos anotimp: iarna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu