Toamna

Afară suflă o adiere uşoară de vânt. Copacii roşiatici pierd din ce în ce mai multe frunze aurii, arămii şi ruginii. Lacrimile lui Octombrie udă pământul.

Pe sol doarme Zâna Toamnei cu rochie din frunze ruginii. Toamna, în caleaşca ei de ploaie, smulge frunzele copacilor, lăsându-i goi şi înfriguraţi.

Soarele se ascunde după norii cenuşii. Frunzele de pe pământ strălucesc ca nişte monezi foarte valoroase de aur. Un vânt potolit aduce mireasma bogată a toamnei.

Bruma apleacă florile gingaşe spre iarba ofilită.

Vesela câmpie, verde odinioară, acum este tristă şi vestejită.

Zâna belşugului şi a bogăţiei va pleca în curând, dar va veni la anul tot aşa de darnică.

Avătămăniţei  Andreea

Un stup de albine

Pui de compunere 1 – Se știe că albinele sunt foarte muncitoare. Ce ar fi dacă le-am face leneșe pentru câteva zile? Nimeni nu are chef de muncă, au plecat toate în vacață și doar regina este în stup, neagră de supărare pentru că este singură.

Cum regina nu a muncit niciodată, ea nu s-a mai mișcat din stup de ani de zile. Tocmai din cauza asta nu se mai poate mișca, mai mult chiar nu mai poate da din aripi ca să zboare. Descrie cum se rostogoleștea ea până la miere pentru că îi era foame, cum se uită lung la mierea care este din ce în ce mai puțină. Neagră de furie încearcă să aducă alte vietăți care să ia locul albinelor. Încearcă să vorbească cu niște țânțari, dar ei nu vor să lucreze cu regina cea rea, apoi dă de niște fluturi care sunt de acord, dar care nu fac la fel de multă treabă precum albinele.

Regina e convinsă ca atunci când albinele se vor întoarce o să le concedieze pe toate, dar e mânisoară că nu are pe cine să cheme să-i facă treaba…

Pui de compunere 2 – Albinele vor animal de casă. S-au plictisit toate singure în stup și caută o viețuitoare de care să aibă grijă. Ele organizează un casting unde cheamă tot felul de gâze, de la fluturi la muște. Imaginează-ți dialog între ele, de exemplu musca spune “Ar trebui să mă alegeți pe mine, îmi place mierea mult și bâzăi toată ziua, de dimineața până seara, deci nu se va plictisi nimeni niciodată!”

De vorba cu o randunica

Este primavara .
La scoala,am nevoie sa aflu legenda randunicii si alte cateva informatii.Ma gandesc bine pe cine oare sa intreb.Am sa intreb o randunica ,cine isi stie mai bine povestea decat ea ?Ma grabesc sa ajung in padure pana pasarelele nu ajung deja.
Acolo,vanrul adia usor printre crengile copacilor,imprastiandploi de iresme imbatatoare.In matasuri lungi de vant primavara lasa in urma galben puf de papadie.Macul rosu la fata doarme dus,toporasi se inchina gingaselor laceamioare,iar plapanzii ghiocei vestesc primavara.Pe cerul cristalin se ivesc ca o sageata un stol de randunici.
Una coboara,chiar langa mine.Aceea randunica avea o siluieta eleganta,un corp firav de culoarea abanosului si doua pene lungi,subtiri.Spun eu :
-Buna,doamna Randunica !Ma numesc Alina.Imi puteti raspunde la cateva intrebari ?
-Buna ,spune-mi Randunica.Desigur ca iti raspund !Doar intreaba-ma !
-Prima intrebare ,este de ce veniti primavara si nu stati si pe marcursul celorlalte anotimpuri ?
-Este foarte simplu !Este prea frig iarna pentru noi,nu avem mancare si nu putem sa ne adaptam acestor conditii.
-Inteleg.Care este legenda voastra?
-Buna intrebare !Odata,in lume traia un imparat rau care avea o fata care se numea Randunica.Ea ramasese fara mama ,de mica.Biata fata traia intr-o odaie mica.Ea avea ochii mari,albastri la culoare,parul mai auriu ca spicul si fata era mai alba ca laptele.Cand a crescu mare tatal sau a vrut s-o marite,dar fata nu a acceptat.Ea se ruga lui Dumnezeu s-o scimbe intr-o pasare sis a zboare de la castelul unde se nascuse.Cand tocmai se impodobea cu pene,iata ca intra pe usa tatal ei.Randunica isi lua zbotul pe fereastra.
-Dar…cum de aveti coada ca o furculita ?
-Ajungem si acolo !Doar asculta-ma !Atunci,imparatul a apucat-o de mijlocul cozii in mana si i s-au smuls cateva pene.De aceea noi avem coada ca o furculita !Ai inteles ?
-Da,dar voi pentru ce existati ?
-Pentru a bucura oameni cu ale noastre cantece !
-Multumesc,sper sa ne mai intalnim,Randunica !Eu trebuie sa plec vad ca soarele pleaca la culcare.La revedere !
-La revedere,Alina !
A doua zi la scoala informatiile date de Randunica mi-au fost de un mare folos.Am luat un zece.Am sa merg sa-i mai multumesc o data !

Primavara

Primavara este anotimpul renasteri.Petalele florilor se deschid,pesarile se intorc dinou in tara noasra zburand din creanga in creanga ciripind cu multa veselie si bucurie.Trandafiri sunt rosi precum buzele ALBEI ca ZAPADA si violetele sunt albastre .Soarele este vesel iar cerul este un albastru pur si campul parca este o explozie de maci asemenea unor petale de tradafiri. Pasarile reantoarse pe meleagurile nostre vestesc renasterea naturii aducand in inimile oamenilor multa fericire si bucurie.Salcamul ademeneste fluturasi multicolori cu parfumul dulce si ademenitor.Soarele este trist pentruca apune dar pe de alta parte este fericit pentruca stie ca maine va incepe o noua zi plina de bucurie,voiosie si fericire.

Toamna

Ultimele raze ale soarelui imi mangaie obrazul. Pe cer, soarele auriu se ascunde printre norii cenusii ca plumbul.
Toamna, este una din ficele Mosului An: Primavara, Vara, Toamna si Ianrna. Toamna ne bate la geam, pentru a privi spre culoarea maronie care domina natura. De acum frunzele vor dansa în vazduh, purtate de vânt.
Regina Toamna are părul auriu, o rochie moronie, făcută din mii şi mii de frunze vestejite, dar totusi are un chip luminos. Ea este zglobie si aurie asemeni unui chihlimbar, harnica si darnica ca furnica si albina caci ea ne umple hambarele in fiecare an cu toate bunatatile ei.
Pe dealuri, pe campii, in padure si in livezi totul capata o nuanta ruginie.In padure nu se mai aud trilurile fermecatoare ale pasarilor, deoarece ele au plecat deja si de rind cu ele au luat si cintecele lor nemaipomenite.Dar totusi padurile nu au ramas pustii fiindca copacii sunt inconjurati de o multime de frunze multicolore.Pe linga toate acestea se mai aude si murmurul izvorului din mijlocul padurii.
Copacii au azvarlit frunzele de pe ei, ramanand goi si asteptand sa fie acoperiti de patura alba si pufoasa.
Strazile au imbracat haina aurie a frunzelor. Covorul de frunze moarte fosneste sub picioarele trecatorilor ce sunt din ce in ce mai rari.
Serenada greierilor din timpul verii a amutit. Ei se adapostesc sub covorul multicolor de frunze. Din cand in cand cate o veverita jucausa sare dintr-un copac intr-altul adunand ghinde pentru a-si face provizii pentru iarna.
Din cer incep sa cada picaturi ca nijte margaritare stravezii din ce in ce mai mari, mai reci si mai grele. Dar oare de ce plang norii ?! Poate dupa pasarile calatoare ce le tineau de urat in timpul verii, poate dupa incantatorulsoare ce deodata s-a facut nevazut sau poate dup copiii ce odinioara se jucau prin parcuri , facandu-i sa-si dezvaluie zambetul lor magic pe care nu multi il puteau aprecia. Acesta este un mister ce pare ca nu poate fi dezlusit !

Iarna

Iarna
O zi de iarna.Totul pare o intindere tacuta si alba. Aerul geros plimbat de adierea lina a unor crengi uscative de fag , hornurile caselor prin care ies forme de neinteles,ce infatiseaza aburul cald  si aromat  al mancarurilor,drumurile par niste oglinzi poleite de soare stralucitor.Dar deodata,incep sa cada din inaltul vazduhului,flori albe  de zapada .Viscolul puternic isi face  aparitia  rascolind nametii din calea sa,si imprastiind fulgii de nea pe fata neagra a pamantului.Singurul care rezista in fata acestora,este bradul cu podoaba sa vesnic verde, care priveste mandru de pe crestele inalte ale muntilor . Este inconjurat de vietuitoare iernatice ,care ii impartasesc soarta:in departare,prin ceata groasa, se zareste neclar o faptura careia nu prea ii place sa ii fie incalcat teritoriul.Imediat,scoase un zbieret inspaimantator ,ce raspandea in sufletele bietelor animale, groaza si neliniste.Doua licariri scanteietoare se apropie incet de locul lor.
Insa,bradul,binevoitor,le ascunde in cetina sa,iar fiara de lup,se indeparta furios,fara nici un folos.Animalele ii multumira copacului pentru ascunzatoarea oferita,si ii spuse ca probabil,pentru bunatatea sa,este singurul copac,caruia nu i se fura haina sa cea verde,drept rasplata pentru ceea ce face.

Craiasa zapezii

Zana invesmantata in alb a venit pe crivat calare.Norii fumurii au pus stapanire pe bolta cereasca si varsa flori albe de omat.Lacrimile inghetate ale iernii se prind in vartejuri.Ea presara din cununa ei de gheata fulgi de nea, ger si melancolie, desi este rece inima ei este calda pentru ca revarsa bucurie, emotie si incantare.Ea a invesmantat lumea intr-o mantie argintie.Fulgii plutesc ca un roi de fluturi albi peste gheata ca oglinda.Afara ninge ca-n povesti.Craiasa poarta o rochie cusuta cu ace de gheata si impodobita cu stelute argintii.Casele au marame dantelate.Regina ghetii a lasat in urma ei pomi impietriti ce par naluci ratacite.Ei au adunat pe brate manusi de argint.In oceanul de cristal,casele, abia se deosebesc de zapada rece si pura.
Iarna,animalele hiberneaza,cauta mancare si un adapost calduros.Iepurasul dragalas cauta o vizuina pentru a-si incalzi labutele.Puternicul urs,acum hiberneaza linistit.Veverita,micul ghemotoc roscat de blana sta in scorbura sa fara sa iasa afara din ea pentru ca nu va supravietui frigului.Lupusorul care era de temut vara,acum abia daca prinde un iepure sau o caprioara.
Pe ulita miroase a turta dulce si a cozonaci.De sub caciuli rasar obrajori de rubin.Este timpul de sanius.Pe derdelus, un sirag de saniute se imping intre ele si aluneca pana la un camp de cristal.Unii copii fac oameni de zapada,ingeri de zapada si se bat cu bulgari.
Iarna oamenii nu mai au la fel de multa treaba ca toamna.Ei iarna stau in casa, se joaca sau discuta cu familia ori impodobesc bradul pentru a se pregati pentru sarbatori.Ei se bucura impreuna cu familia sau pleaca la serviciu.
Sarbatorile iernii sunt:Mos neculai,Craciunul si Sfantu Ioan si boboteaza.Iin aceste sarbatori oamenii stau impreuna si sunt uniti la bine si la greu.Plang,rad si se bucura impreuna.Se ofera cadouri si multe dulciuri ,dar cele mai importante lucruri sunt iubirea si intelegerea.
Este sfarsitul iernii.Ea cu toti soldatii ei pregatesc atacul ofensiv.Desi soldatii ei sunt numerosi si curajosi nu se compara cu cei ai primaverii,cel mai important si mai puternic soldat, fiind soarele.Cu un ultim ragaz,iarna,nu a mai putut castiga si s-a retras spre munti,dar primavara se indreapta spre ea cu atacul decisiv.Iarna a decis sa se retraga in univers ,dar a promis ca se va intoarce peste un an cand isi va aduna noi forte.Primavara a scos iarna din tara si a adus caldura si lumina.

Toamna

A venit toamna. Un lung rastimp vremea ramane egala cu ea nsasi: senina si calda , blanda si dulce . Sunt noile zile de neuitat.. cand razele soarelui par filtrate prin miere.
Ultimele raze ale soarelui imi mangaie obrazul. Pe cer “pata” rotunda, aurie se ascunde printre norii cenusii ca plumbul.
Toamna are o rochie argintie facuta din mii si mii de ganduri bune dar mai ales are acei ochi minunati. Lumina din ei e de aur .
Lacrimile lui Septembrie uda pamantul. Vantul de miazanoapte batea taicios , subtire , patrunzand pana in inima padurii.
Vacanta a zburat ca un stol de randunele. Padurea trista se inalta catre cerul albastru si zarile in ceata se desluseau zile dupa zile , in aceiasi tihna blanda.
A inceput sa rugineasca frunza-n codru si in vii. Gaze plapande, amortite de frig , cauta adapost sub stratul gros de frunze uscate. Negurile se lasa perdeluind zarile.
Noiane de frunze desprinse par ca sunt purtate de vanturi.
Soarele se ascunde dupa norii cenusii . A inceput ploaia din cerul posomorat.
Toamna picteaza copacii goi. Luncile se rosesc si ele..

Glasul padurii

Era o toamnă cumplită. Întreaga pădure îşi pierduse nuanţele dulci de galben şi acum nu se vede decât griul cerului întunecat.
Privighetoarea plângea, stând abătută pe creanga unui copac. Lacrimile ei calde mângâiau trandafirul ale cărui petale erau roşii ca rubinul.
-Ce s-a întâmplat?De ce plângi? a întrebat aceasta.
-Trbuie să plec în ţările calde, dar sunt atât de slăbită…În plus, din cauza vântului mi s-a rupt aripa.
Trandafirul, văzând cât de tristă era Privighetoarea, i-a sugerat să meargă la Vânt şi să îl roage să nu fie aşa de aspru. Aceasta a spus:
-Cum să merg la el când eu abia mă ţin pe picioare?
-Ia-mi petalele şi bandajează-mi aripa.Eu, în câteva zile mă voi ofili, dar dacă faci cum ţi-am zis, tu te vei salva precum şi toate vieţuitoarele care acum îngheaţă de frig.
Privighetoarea a făcut întocmai cum i-a zis Trandafirul. Când a ajuns la Vânt l-a rugat să nu mai sufle cuatâta putere şi i-a povestit cum şi-a rupt aripa.
-Îmi pare rău pentru tine şi voi face ce vrei cu o singură condiţie: cântă cea mai frumoasă melodie pe care o ştii. Dacă nu îmi va plăcea, o să te îngheţ.
Privighetoarea a început să cânte. Glasul ei încălzea toată pădurea, iar Vântul era copleşit. Prcă toţi erau hipnotizaţi. Deodată a răsăritn soarele cu galbenul lui aprins şi pădurea şi-a recuperat culoarea vie.
Toată lumea i-a mulţumit Privighetoarei,care şi-a vindecat aripa şi a zburat spre ţările calde.

Omul de zapada

Este iarna.Copiii au iesit sa se distreze pe-afara.Cele trei prietene:Anabela,Bianca si Adriela au pornit la derdelus.Gerul era nespus de rau si sufla cu toate puterile afara.Dupa ce au venit de la sanius,au hotarat sa faca un om de zapada.Adriela s-a dus in casa sa ia niste nasturi,Bianca a pornit in fuga spre casa ca sa aduca o palarie si un morcov ascutit,iar Anabela s-a dus sa i-a cele necesare.O fetita i s-a alaturat grupului de fete.Pe fata o chema Esmeralda.Cele tri fetite:Bianca,Esmeralda,Anabela si Adriela.
Ce frumosa zi de iarna

Cand doi se cearta, al treilea castiga

Era vara….
Soarele incalzea ca o flacara.In gradina din spatele casei un trandafir rosu si parfumat si un bujor stau la umbra.
Cerul parca era pictat pr o panza.Din el cazu un strop de apa.Pentru o planta o picatura de apa era o mica ploaie,un mic dar de sus.
Trandafirulo observa si alerga gandind:,,acesta este un prilej bun pentru  a ma racori,trebuie sa ma grabesc altfel bujorul mi-o va lua inainte.”
Bujorul vazu si el apa si pentru a nu o bea trandafirul ii puse piedica si ii spuse:
-Nu mi-o vei lua inainte!Daca nu o voi bea eu nici tu nu vei avea parte de ea.
Atunci incepu cearta.Isi aruncau vorbe grele.Trandafirul ii graise:
-Sa stii ca ai procedat gresit.eu am vazut-o primul a mea este.
-In niciun caz !Mie imi este mai cald.
-Ba mie!
Pe cand cei 2 se certau domnul Crin aparu,vazu apa si pe cei 2 certandu-se.Se gandi putin si bau stropul de apa.
Cei doi prieteni isi dadura seama ca se certase-ra degeaba.

Cum mi-am ajutat un coleg să-şi faca temele

Colegul meu de bancă m-a rugat să-l ajut să-şi facă temele la matematică, pentru că a întâmpinat anumite dificultăţi. Mi-am adus aminte că în ultimele două săptămâni a fost bolnav. Mi-am zis că probabil nu a recuperat suficient de bine materia predată în clasă, motiv pentru care am acceptat de îndată să-l ajut. L-am chemat după ore să vine la mine acasă pentru a învăţa împreună. I-am lăsat caietele mele pentru a se asigura că are toate notiţele din clasă şi l-am rugat să noteze ceea ce nu a înţeles sau îi este neclar.

Pentru a ne asigura că nu a rămas cu nelămuriri de pe urma lipsei de la şcoală, am reluat împreună materia predată în acea perioadă. Am recitit împreună notiţele din caiet, iar mai apoi am trecut la examinarea lecţiilor din carte. După ce am efectuat aceste activităţi, am reluat împreună temele de casă pe care le-am avut de făcut la fiecare lecţie. Deşi la început a întâmpinat câteva dificultăţi la efectuarea celor mai grele exerciţii, după ce am recitit notiţele din caiet, a reuşit să le rezolve. Pe alocuri i-am adus câteva lămuriri suplimentare, cu ajutorul cărora şi-a eliminat şi ultimele goluri pe care le avea. Apoi am trecut la lista cu probleme întocmită de el. Erau suficient de multe. Pentru că matematica este materia mea preferată, nu mi-a fost foarte greu să-i răspund şi să-i explic suficient de bine încât să se declare mulţumit.

Am învăţat câteva ore fără oprire, dar fără acest efort colegul meu nu ar fi reuşit să treacă peste repaosul de două săptămâni, pe care l-a avut. La finalul acestor ore mi-a mulţumit şi mi-a spus că singur nu ar fi fost capabil să recupereze totul atât de repede şi atât de bine. Apoi mi-a promis să mă ajute şi el pe mine atunci când voi avea nevoie. Chiar dacă mi-am sacrificat tot timpul liber din acea după-masă, nu m-am supărat că am procedat astfel. Am considerat că am avut o zi de recapitulare, care cu siguranţă îşi va spune cuvântul la viitorele testări care ne aşteptă la şcoală.

Cartea prietenul meu

Cel mai bun prieten al meu este cartea. De când am descoperit-o, cartea s-a dovedit a fi un prieten credincios, răbdător, care are întotdeauna timp pentru mine. Asemenea unui profesor, cartea a avut grijă să mă înveţe, să mă poveţuiască, să se ocupe de educaţia mea.

Nu trece o zi să nu mă întâlnesc cu acest prieten fidel, să nu petrecem împreună câteva ore. Înainte să vin acasă de la şcoală, cartea mă aşteaptă cuminte pe raftul din bibliotecă, nerăbdătoare să mă întâlnească şi să-mi transmită noi informaţii. Când mă întorc acasă, simt o chemare dinspre bibliotecă. Parcă aud cum mă strigă să o deschid şi să începem să ne petrecem timpul liber împreună. Dacă mai multe zile la rând nu am timp să citesc câteva pagini devin trist, iar tristeţea este alungată doar de o nouă reîntâlnire cu cartea.

Cu fiecare rând pe care îl citesc, cartea devine tot mai importantă pentru mine ca elev, influenţa sa asupra mea a fost observată atât de familie, cât şi de profesorii mei. Acum, vorbesc şi scriu mai corect, am un vocabular mai bogat, pot cu o mai mare uşurinţă să aştern pe hârtie şi să transmit prin viu grai gândurile pe care le am. Prietenii mei sunt uimiţi de bogaţia de informaţii pe care am acumulat-o într-un timp scurt, precum şi de modul în care am reuşit să-mi argumentez spusele.

Cartea fiind un prieten desăvârşit, am grijă să o tratez cu mult respect: nu-i îndoi paginile, nu scriu cu pixul pe paginile sale, am grijă să nu se murdărească. I-am cumpărat şi un semn de carte frumos, cu ajutorul căruia nu uit niciodată unde am rămas cu cititul.

Sunt mândru să am în carte un prieten atât de bun şi mă bucur că ne-am cunoscut. Le recomand şi celorlalţi elevi să descopere prietenia cărţii şi să păstreze o relaţie îndelungată cu ea.

Compunere despre iarnă, zăpadă

Clinchetul gingaş al clopoţelului ne anunţă că s-a sunat. Pentru astăzi orele s-au terminat, iar copiii se îndreaptă voioşi spre ieşire. Zăpada pufoasă şi albă ca vata de zahăr acoperea întreaga curte a şcolii. Sub paşii micuţi ai copiilor, zăpada din curtea şcolii sfârâia uşor. Plin de o bucurie uriaşă, am făcut primul bulgăre de zăpadă din acest an. După ce l-am aruncat spre Vasile, i-am spus acestuia că ar fi nemaipomenit dacă am încinge împreună cu ceilalţi o bulgăreală. Dintr-o dată zăpada imaculată din jurul nostru s-a transformat într-o mulţime de bulgări. Ca la un semn, zeci de bulgări de zăpadă s-au pornit să zboare peste capetele noastre. Unii nimereau ţintele, iar alţii se spărgeau în zeci de bucăţi pe lângă ţintele atent ochite. Bucuria şi vacarmul a umplu toată curtea şcolii. Toţi copiii care au luat parte la bulgăreală s-au bucurat minute în şir de farmecul zăpezii şi de fulgii mari şi albi de zăpadă, care cădeau necontenit.

După ce ne-am jucat în zăpadă, m-am îndreptat împreună cu Vasile spre casă. Pe drum am admirat neaua care se aşeza tăcută peste aleea deja imaculată. Până să ajungem acasă, am stabilit că ne vom întâlnit mai târziu pe dealul din apropiere pentru a ne da cu sania. I-am spus lui Vasile că din nefericire va trebui să ne dăm pe derdeluş cu sania sa, a mea fiind la bunici. Vasile a acceptat pe loc. M-am despărţit de Vasile bucuros că pot să iau parte la săniuş chiar dacă nu am sania mea. Am hotărât ca atunci când părinţii se vor întoarce de la serviciu să-i rog să-mi aducă sania de la bunici, pentru a mă putea bucura şi eu de cel mai frumos anotimp: iarna.

Un dialog între jucării

Ursuleţul de pluş discută cu maşinuţa despre cine este cea mai frumoasă jucărie din cameră.

- Eu sunt cea mai frumoasă jucărie din cameră, spuse ursuleţul. Nu cred că există un copil care să nu mă placă. Uite ce pufos sunt! Iar cu fundiţa asta roşie la gât sunt de-a dreptul adorabil.
- Nu neg că eşti o jucărie frumoasă. Mai că-mi vine şi mie să mă joc cu tine. Dar nu cred că tu eşti cea mai frumoasă jucărie. Ştii de ce? 
- Nu şi chiar vreau să aud, spuse curios ursuleşul de pluş. Prin toate camerele prin care am fost, toate jucăriile mi-ai spus că sunt cea mai frumoasă jucărie. Iar acum tu ...
- Pentru mine o jucărie frumoasă înseamnă o jucărie cu care se joacă tot timpul copilul, adică stăpânul nostru. Cu tine de când nu s-a mai jucat? Uite, praful s-a depus pe tine de două degete. De ce oare?
- Ia uite, râde ciob de oală spartă. Ţie îţi lipseşte o roată. Cum poţi să fii frumos astfel? Nu înţeleg!
- Cine se aseamănă se adună, spuse maşinuţa. Mă aseamăn cu stăpânul şi lui i-a căzut un dinte, adăuga cu mândrie maşinuţa. Cred că nu îndrăzneşti să spui despre stăpânul nostru că e urât, nu-i aşa? zise cu viclenie maşinuţa.
- Ei da. Cum să te asemeni cu ea? Ai mâini, ai picioare? Eu am, spuse triumfător ursuleţul. Dar cred că nu ajungem la niciun rezultat în felul acesta. Ce spui dacă mâine dimineaţă cerem părerea celorlalte jucării?
- Cred că e o idee foarte bună. Dar dacă ele vor spune că eu sunt cea mai frumoasă jucărie din cameră nu te vei supăra. Nu-i aşa, întrebă maşinuţa?
- Nu! Voi accepta întocmai ce spun ele. Aşa că să hotărască ceilalţi! concluzionă ursuleţul de pluş.

Compunere despre neatenţie

Afară este o zi urâtă şi ploiasă. Maria tocmai a sosit de la şcoală. Este singură acasă.
Înfrigurată şi obosită de vremea mohorâtă de afară, se întreabă ce ar putea face pentru a alunga frigul ce-i bântuia mintea şi corpul. 

De lecţii nu are chef chiar acum. Acestea mai pot aştepta, îşi spune ea. În acel moment îi vine ideea: "aş putea face o baie fierbinte". Se îndreaptă către baie, după care dă drumul apei în cadă şi potriveşte temperatura. Nici nu termină bine de reglat apa, că din camera alăturată se auzi ţârâitul telefonului.
- Alo, Maria?
- Da, Cristina!
- Maria, spune-mi şi mie, ce lecţie avem pentru mâine, la limba română?
Maria îi explică colegei ei cele necesare. După ce epuizară subiectul şcoală, au discutat despre cumpărăturile pe care le-a făcut Cristina zilele trecute. Fără să-şi dea seama timpul a trecut, fata uitând cu totul de apa din cadă. La un moment dat, Maria sare ca muşcată de şarpe:
- Cristina! Apa! Am uitat de ea! strigă în receptor Maria.
- Ce apă? Nu înţeleg! spuse Cristina.
- Apa a dat pe afară, adăugă speriată Maria. Şi închise telefonul fără să-şi ia la revedere de la colega ei.
S-a îndreptat spre baie, exact la timp. Apa era aproape să inunde camera de lângă baie. A închis repede robinetul, după care s-a apucat să şteargă apă care pusese între timp stăpânire pe toată baia. În câteva minute nu mai era nici strop de apă în baie. Fericită că a scăpat cu atât, Maria se îndreptă către telefon pentru a-i povesti păţania ei şi Cristinei. Oricum, lecţia pe ziua de astăzi o învăţase: niciodată să nu laşi apa să curgă nesupravegheată.

Compunere despre un copil leneş

Trăia într-un sat un om, care avea un baiat căruia nu-i plăcea să muncească, atât de leneş era că nu putea îndruga două vorbe. Părinţii sau hotărât într-o bună zi să pună capăt acestui mod de convieţuire şi să-i dea o lecţie de viaţă băiatului. 

Încă din fragedă pruncie mama copilului se ruga de progenitura sa să vină la masă, ba chiar mai mult îl ajuta să mănânce, mai avea puţin şi mânca în locul lui. Copilul nu scotea o vorbă. Nu spunea că-i e foame, că-i e sete, nimic. Tăcea. Ceilalţi alergau în jurul lui ca nu cumva copilului să-i lipsească ceva. El, îşi petrecea toată ziua în pat. 

Ei, aşa nu se mai putea, şi-au spus părinţii - supăraţi de modul în care se desfăşurau lucrurile - şi au trecut la fapte.

Dimineaţa, familia s-a aşzat la masă pentru micul dejun. Ca de obicei copilul leneş stătea în pat. De data aceasta nu au mai insistat să vină la masă, dar nici nu i-au dus mâncarea ca de obicei la pat. Au strâns masa şi i-au spus leneşului că mâncarea lui este în frigider, iar dacă i se face foame să coboare din pat să-şi ia singur. Niciun cuvânt din partea copilului. Apoi fiecare şi-a văzut de treabă, ignorându-l complet pe cel mai leneş membru al familiei. Scenariul s-a repetat la fiecare din cele trei mese ale zilei. A trecut o zi, două. Niciun semn de voinţă din partea copilului. Lenea acestuia îl îmnpingea în aceeaşi direcţie: să nu facă nici cel mai mic efort pentru a mânca. 

A treia zi când s-au întors de la muncă, părinţii au văzut nişte urme din care au dedus că băiatul coborâse din pat şi ciugulise una alta din frigider. S-au bucurat când au văzut că planul lor funcţionase. Băiatul leneş făcuse primul pas către normalitate: se hrănea singur. 

Deşi copilul slăbise vizibil, au hotărât să meargă mai departe. În dimineaţa următoare nu au mai lăsat nimic de mâncare în frigider. Au pus nişte bani pe masă şi i-au transmis băiatului că mâncarea s-a terminat şi că trebuie să meargă la magazinul din sat pentru a cumpăra de mâncare. Trecuse o zi. Băiatul nu se atinsese de bani. În schimb, în ziua următoare când s-au întors de la serviciu, părinţii au văzut în frigider alimente cumpărate. Băiatul părea sătul, dar încă nu părea comunicativ şi hotărât să-şi ia soarta în mâini. 

Părinţii au mers mai departe în aplicarea planului şi au decis să nu-i mai lase nici mâncare, dar nici bani de mâncare. Au vorbit cu copilul leneş, zicându-i că dacă i se face foame trebuie să ceară bani, după care va trebui să meargă din nou la magazinul din sat să-şi cumpere de-ale gurii. Băiatul părea decis să nu intre în jocul părinţilor. Făcea pe mutul şi nu dădea niciun semn că ar dori să vorbească pentru a cere ceva.

Într-o dimineaţă părinţii s-au trezit cu copilul leneş lângă ei. A deschis gura, grăind astfel:
- Dragă mamă şi dragă tată, de mai bine de o săptămână viaţa mea e un chin. Sunt mai mult înfometat decât sătul, mai mult obosit decât odihnit. Nu pot continua astfel. Ce pot face pentru a beneficia din nou de mâncare şi de atenţia voastră?
Uimiţi dar şi bucuroşi de cuvinte copilului, părinţii i-au răspuns:
- Dragul nostru copil, credeam să nu mai apucăm această zi. Ne bucurăm că ţi-a venit mintea la cap şi ai început să înţelegi că viaţa pe care ai dus-o până acum trebuie să înceteze. Dacă ne vei asculta în toate şi renunţi la traiul leneş începând de azi nu trebuie să mai ai grija mâncării. De asta ne ocupăm noi, părinţii tăi. Dar tu trebuie să faci următoarele... 

După ce i-au explicat cum ar trebui să decurgă o zi normală din viaţa unui copil, leneşul a încuviinţat şi a promis că de azi înainte va face întocmai cum au convenit. Şi chiar aşa a făcut în zilele următoare. 

După această lecţie de viaţă copilul nostru leneş s-a schimbat şi a devenit un copil responsabil, la fel ca toţi ceilalţi copii.

Primăvara, excursie în natură

Este o zi frumoasă de primavară. Pe cer se văd stoluri de rândunele. Bogdan şi colegii lui de excursie privesc natura înverzită din jurul lor şi respiră aer proaspăt de primăvară. Copacii înverziţi privesc cu veselie spre cerul curat ca lacrima. Crengile lor se mişcă în bătaia lină a vântului precum într-un dans liniştit. Natura, cu ale sale straie înverzite, se bucură de primăvară şi trezeşte la viaţa toate vietăţile pământului. Gâze şi animăluţe mici mişună prin pădurea seculară fără oboseală în căutare de hrană. După ce admiră peisajul de pe pământ, copiii îşi mută privirea spre înalturi. În văzduh, se observă păsări graţioase ce zboară cu gingăşie asemeni unor dansatori pricepuţi. Cu o iuţeală demnă de invidiat, păsările urcă spre cer şi coboară spre pământ, într-o înlănţuire fantastică. După ce îşi finalizează ritualul zborului, păsările se aşează în copaci şi îşi construiesc cuiburi. Este o agitaţie de nedescris. Nimic nu pare să oprească agitaţia din pădurea cuprinsă de febra primăverii. Nici măcar copiii care privesc ca nişte spectatori spectacolul naturii în anotimpul primăvara. Veselia naturii şi viaţa agitată din pădurea însufleţită îi cuprinde şi pe copiii aflaţi în excursie. Copiii sunt tare bucuroşi. A fost o excursie minunată. Au asistat la o adevărată lecţie de biologie şi geografie, o adevărată reprezentaţie în care actorul principal este primăvara.

Sosirea primăverii

Luna martie, luna lui mărţişor, este aici. Odată cu ea primăvara îşi face loc în calendar şi alungă cu un potop de raze strălucitoare frigul greu al iernii şi ultimele pete albicioase de zăpadă. Pământul umed de după topirea zăpezilor ajută ghioceii mici şi plăpânzi să iasă la lumină. Soarele, cu a sa lumină aurie, scaldă cu fascicole luminoase căpşorul gingaş al ghioceilor, transformându-i în clopoţei de argint. 

Lujerii verzui ai ghioceilor se ridică din pământ exact la timp spre a-şi îndrepta florile albe şi fragile spre înaltul cerului pentru a vedea stolurile de păsări, care brăzdează cerul. Grupuri mari de păsări vioaie umplu cerul de un albastru pur. Ţipetele lor vesele la revederea plaiurilor natale, pe care le-au părăsit cu tristeţe astă toamnă, se aud până în depărtări. 

Primele care ajung la destinaţie sunt rândunicile. Obosite de atâta amar de drum, se aşează grăbite pe garduri, pe casele oamenilor, iar altele pe copacii deja înmuguriţi. După ce-şi trag sufletul se pun din nou pe săgetat văzduhul. Gureşe cum sunt, într-o zarvă de nedescris, rândunicile zboară de colo-colo în căutarea unor paie uscate pentru a-şi reface cuiburile dărâmate de zăpada nemiloasă a iernii.

Firişoare mici de iarbă îşi fac apariţia timide în jurul ghioceilor. Buimăcite de iarna lungă şi friguroasă, învaţă acum din nou să crească şi să se îmbete cu razele soarelui. Gâze încă adormite încep să mişune prin covorul de iarbă ce începe acum să fie ţesut. Animale mici şi mari se trezesc din hibernare şi ies la plimbare pentru a sărbătorii venirea primpăverii.

Motivaţi de cerul limpede ca cristalul şi de temperaturile blânde, oamenii sting focul în vatră şi ies din case. Se îndreaptă spre câmpurile livide şi triste pentru a lucra pământul şi spre a-l face să rodească din nou. Natura din ce în ce mai vine îi cheamă pe copii să-şi reia jocul în aer liber. Cu o dorinţă de viaţă cum numai primăvara ştie să o producă, copii zburdă pe plaiurile înverzite. Culeg ghiocei, cântă şi se bucură împreună că iarna geroasă a plecat şi nu se întoarce foarte curând.

Ghiocei, grădină, primăvară - A sosit primăvara!

Soarele cald mângâie natura cu razele sale luminoase. Stratul de zăpadă a dispărut aproape complet din grădină. Ici-colo apar petice de pământ umed. Mici firişoare de verdeaţă scot capul la lumină şi se îmbată cu razele blânde ale soarelui de martie. Din iarba presărată pe alocuri, un ghiocel face ochii mari. S-a trezit din lunga hibernare şi se uită la cerul senin. Priveşte în jur buimăcit de somn, iar apoi îşi desface clopoţelul gingaş şi alb. Tulpiniţa verde îi tremură uşor în adierea vântului, dar se bucură de fiecare gură de aer proaspăt pe care o respiră. Ghiocelul priveşte în ochi soarele strălucitor, iar soarele îi răspunde cu sclipiri sidefii. Bucuros că prietenul său soarele este afectuos, ghiocelul îşi strigă fraţii. Ca la un semn grădina se umple de ghiocei mici abia înfloriţi. Aceştia cresc văzând cu ochii, câlcând în picioare şi ultimele pete de zăpadă. Brusc, grădina devine veselă şi zâmbeşte la vederea mulţimii de ghiocei. Aceştia se prind într-un dans de lumină şi culoare şi cântă în cor, plini de viaţă, că a venit primăvara. Anunţul venirii primăverii este auzit de toată grădina, care se trezeşte la viaţă. Aceasta mulţumeşte ghioceilor că au dat semnalul venirii primăverii şi se pune pe înverzit fiecare copac, tufă şi alte plante.

Primăvara, motiv de bucurie şi veselie

Este primavară. Soarele, florile, gâzele şi păsărelele ne chemau la joacă. Împreună cu prietenii mei Maria, Mihaele şi Ioana am plecat la pădurea de la marginea satului. Toată natura întinerise. Iarba era prospată, florile aşternuseră un covor multicolor pe pajişte, iar fluturii si albinele zburau vesele. Păsărelele gureşe se luară la întrecere cu noi. Pe pajişte erau si Dana, Dora, Nelu, Bogdan şi Andrei. Băieţii au încins un joc de fotbal,iar fetele au cules floricele si au facut coroniţe. La un moment dat, fetele au intrat în joc alături de baieţi. Pădurea răsuna de veselia noastră. Soarele strălucea cu putere. Când am obosit, ne-am aşezat pe iarba fragedă să ne odihnim. Razele calde ale soarelui ne zâmbeau. Ciripitul dulce al păsarelelor se îngâna cu vocile noastre. Mirosul suav al floricelelor ne umple sufletul de linişte şi pace. Încet-încet, soarele se pregătea de culcare. Am plecat uşor spre casa, luând cu noi frumuseţea acelei zile de primavară gingaşă.

Joc de copii

- Salut, Andrei! Îmi pare rău că am întârziat. Sper că nu m-ai aşteptat prea mult?
- Salut, Mircea! Nu am aşteptat deloc. Acum am ajuns şi eu. M-a adus mama cu maşina, iar traficul a fost aglomerat.
- Da, ştiu. Aceeaşi problemă am avut-o şi noi.
- Este bine că am stabilit să ne întâlnim mai devreme. Altfel am fi ajuns prea târziu pentru a putea juca fotbal.
- Da, aşa este. Idee ta a fost foarte bună.
- Mircea, ce spui tu, crezi că am putea fi în aceeaşi echipă? Ştii, eu nu am jucat de prea multe ori fotbal...
- Da, bineînţeles. Ceilalţi copii sunt prietenii mei. Nu va fi nicio problemă să fim în aceeaşi echipă.
- Mircea, crezi că mă voi descurca să joc împreună cu voi?
- Fii fără grijă Andrei. Înainte să mergem la antrenamente la clubul de fotbal nici noi nu ştiam prea bine să jucăm. Andrei, dacă doreşti ai putea sta azi în poarta. Portarul nostru lipseşte, iar tu ai putea vedea cum jucăm. Ce spui?
- Cred că e o idee grozavă Mircea! Aş mai vrea să te întreb ceva. Crezi că aş putea veni şi eu cu voi la antrenamente la clubul la care jucaţi voi?
- Este o idee foarte bună, Andrei. Am să-i vorbesc antrenorului nostru despre propunerea ta. Îţi voi transmite răspunsul lui. Haide acum să te prezint şi celorlalţi copii!
- Haide!

Iarna mă joc în zăpadă

n sfârşit a venit iarna. Vremea s-a schimbat. Iarna este cel mai rece anotimp. Afară este frig şi bate un vânt rece. Oamenii se îmbracă mai gros decât toamna. Acum purtăm mânuşi, căciulă şi fular. 
Astept cu nerăbdare să vină zăpada. Să ningă cu fulgi mari  şi totul să se acopere cu un strat gros de zăpadă. Să mă dau cu săniuţa.

Eu şi prietenul meu vom merge în parc şi vom face un om de zăpadă. Am hotărât ca eu să aduc un morcov pentru nas şi el să aducă nasturii pentru ochi. Va fi cel mai frumos om de zăpadă. După aceea, ne vom bate cu bulgări de zăpadă şi vom alerga până când ne vom încălzi. Iar când mă voi întoarce acasă, după jocul prin zăpadă, voi bea un ceai cald cu miere şi lămaie. De abia aştept să ningă şi să fie multă zăpadă.

Familia mea

Familia mea este formată din patru membri: mama, tata, sora mea şi eu. Împreună formăm o familie fericită.

Mama mea este profesoară de limba germană la Liceul Mihai Viteazu din Bucureşti. Ei îi place foarte mult să lucreze cu copiii, iar copiii o îndrăgesc pentru că este o profesoară bună şi nu obişnuieşte să dea note mici. Acasă, mama mea se comportă cu mine şi cu sora mea la fel ca cu orice elev de-al ei, când vine vorba de şcoală. Ne verifică lecţiile şi ne pune să învăţăm, deoarece, spune ea, fără şcoală un om nu poate realiza nimic în viaţă. Ca părinte, mama este un om extraordinar de bun, nu mă ceartă, decât atunci când fac vreo năzbâtie ieşită din comun. Mama mea este şi o bună gospodină, mai ales pe parte de dulciuri. Face nişte prăjituri delicioase!

Tatăl meu este inginer la o firmă de construcţii. El munceşte foarte mult, de dimineaţa până seara, motiv pentru care nu ajunge devreme acasă. Cu el îmi petrec timpul mai ales la sfârşitul de săptămână. Atunci mergem împreună la pescuit, pe balta din apropierea oraşului, mergem pe stadion la meciurile de fotbal ale echipei din localitate. Atunci când timpul îi permite facem şi excursii la munte, mai ales iarna, pentru a schia. Tatăl meu este un schior grozav! Mi-a insuflat şi mie dragostea pentru munte şi pasiunea de a schia.

Sora mea este mai mică decât mine şi elevă în clasa a II-a. Mie îmi revine de multe ori sarcina de a o ajuta la lecţii. Nu mă supăr pentru acest lucru şi ori de câte ori îmi cere ajutorul sunt alături de ea şi încerc să o ajut. Uneori mă gândesc ce bine ar fi fost dacă aş fi avut şi eu un frate mai mare care să fie alături de mine tot timpul.

Toţi cei patru membri ai familiei formăm o familie unită şi încercăm să ne bucurăm de timpul petrecut împreună. Mai ales în weekenduri suntem de nedespărţit. În funcţie de sezon, mergem împreună în excursii la munte, la mare sau la ţară la bunici. Am fost chiar şi în străinătate. Cred că cea mai frumoasă excursie cu familia mea a fost în Franţa la Disneyland. A fost o excursie ca-n poveşti pe care eu nu o voi uita niciodată. 

Sunt foarte mândru de familia mea şi le doresc tuturor să aibă o astfel de familie.

Jucaria mea

Jucăria mă priveşte de pe etajeră, dintre cărţi. E tristă. De ceva vreme nu m-am jucat cu ea. Am primit-o acum trei ani din partea părinţilor mei. Deşi mi-a plăcut foarte mult şi m-am jucat de multe ori cu ea, acum nu mai am timp de ea. Atunci când am primit jucăria eram mic, iar principala mea preocupare era să mă joc. De când sunt elev, principala mea preocupare este şcoala. Trebuie să învăţ, să citesc şi să scriu. Activităţile şcolare îmi ocupă mare parte din timp. În timpul liber prefer să citesc o carte sau să practic un sport.

Cred a venit timpul să ofer jucăria unui copil mai mic care să se bucure de ea. Ştiu că va fi tristă, deoarece s-a obişnuit cu mine, dar cred că-i va fi mai bine cu cineva care are timp să se joace cu ea.