Era o
dimineaţă mohorâtă de toamnă, când am mers la bunici să-i ajutăm la culesul
viei. Un văl de brumă argintie acoperea via ca un voal de mireasă. Glasurile
voioase ale alegătorilor înveseleau această dimineaţă neînsufleţită. Broboanele
argintii de rouă străluceau asemenea unor licurici peste strugurii dulci, care
umpleau coşurile alegătorilor.
Spre seară,
când soarele palid nu mai reuşea să-şi arunce săgeţile aurii, culesul a luat
sfârşit. Via a rămas în stăpânirea Zânei Toamnă. Aceasta a pictat frunzele în
culori minunate, prelinse din şevaletul ei auriu, apoi a prăvălit frunzele pe
pământul negru şi rece.
Toţi eram
frânţi de oboseală şi fericiţi totodată pentru ca i-am ajutat pe bunici. Ne-am
întors acasă şi am promis că ne vom întoarce la anul, pentru a o reîntâlni pe
Zâna Toamnă.
Tamira Lotrean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu