Iarna

Este frig, dar nu mă las
Mă îmbrac mai gros
Pun căciulă, ochelari
Şi-un fular pufos.

 Cu aşa ţinută, frate,
 Chiar la schi pornesc
Să mă bucur de-a ta faimă,
 Munte drag, ceresc!

Iarna şi cu tine, munte,
Se tot ţin de mână-aşa.
 De zăpadă e-a ta frunte
Tu te bucuri ca si ea.

Că aduci pe multe pârtii
Sportivi curajoşi,
Turişti iubitori de toate
 Chiar de brazi faimoşi.

Aer rece, ozonat
Voi le oferiţi
Şi vă urează de-a dreptul:
 „ – Bine să trăiţi!”

Cu a mea căciulă
Şi schi la picioare
Îmi iau familia toată
 Şi o scot la soare.

Nu la soare estival
După cum se vede,
Ci la unul hibernal
„Bine ne mai şede!”

 Focul arde cu putere,
 Lemnele trosnesc,
Fără tine, iarnă dalbă
Nu pot să trăiesc!

Am venit pe lume
 Când erai în toi
Toate operele tale
 Sunt de-un ales soi!

 Le admir, mă minunez
 De atâta ştiinţă,
Zână albă, creatoare,
Scumpa mea fiinţă!

 Din DECEMBRIE aş face
O stea luminoasă
 Ce veghează cu răbdare
Pe IANUARIE în casă.

Nici FEBRUARIE nu-i departe
Spre-a o-mbrăţişa.
V-aş strânge la piept!
Drumul nu v-aş da!

Dar atât îţi este dat
Să stai pe pământ
Trei luni încheiate
Sub cerul cel sfânt!

Aş scrie o strofă
Despre tine, IARNǍ,
Însă ACUARELA vie
Mă îndeamnă

Ca să te pictez
, Să mă minunez
De-ale tale TONURI Şi NUANȚE care,
 Cât colinzi în lume
N-au asemănare!

 Doar copaci de zahăr
Pe coală aştern
Şi-n faţa feeriei
Astfel eu te chem!

 Un imn în CULORI
 Îţi pot oferi,
 Iarnă PASTELATǍ,
 Cu glas de copii!

 Te-aş picta întruna
Aşa-mi eşti de dragă
 Şi nu vreau să pleci
Cu atâta grabă
În împărăţia din care-ai venit.
 Mai rămâi la noi,
Iarnă de alint!