Palatul pustiu al toamnei

                                         Premiul ,,Împărăţia toamnei”

           Din caleaşca anotimpurilor, coboară acum toamna, zâna Belşugului şi a culorilor. Cu condurii ei de aur străbate întreg ţinutul  răpind în mersul ei simfonia de culori vii.

           În văzduh, totul a intrat în încremenire.Cerul plumburiu,acoperit de nori grei şi întunecaţi , trimite fulgere lungi ce luminează paradisul  dantesc al pământului. Picături cristaline  de ploaie  se aleargă una pe cealaltă într-o goană numai de ele ştiută.

Câmpul verde de altădată devine trist şi solitar. Ceea ce domneşte este doar bruma argintie ca o mătase ţesută cu  pulbere diamantine.. Lanuri întregi de flori pălesc  sub vântul necruţător al toamnei.Copacii seamănă cu nişte scheleţi. Şi-au aruncat haina de frunze în oceanul galben şi foşnitor.Doar câteva frunzuliţe mai atârnă încăpăţânate de crengile bătrânilor copaci. Codrii de aur împărăţesc  ţinuturi întregi. Fire de iarbă aleargă de-a valma sub bătaia vântului.

           Crăiasa toamnă coboară  şi umple hambare  întregi cu gutui ce îngălbenesc de spaimă în faţa gerului crunt. Strugurii adunaţi de frig.

           De departe se zăreşte silueta munţilor goi străjuiesc hotarele întregi ale toamnei.. Doar vântul mai este prezent în peisajul pustiu.. Din când în când, un copac suspină după trilurile voioase ale păsărelelor. Pâraie se despletesc în cărărui de argint peste întinderile înnecate de culoare. Râul goneşte la vale pentru a nu-l ajunge din urmă viforniţa iernii şi depană poveşti  scumpelor lor prietene   :pietrele.

 Acum, împărăteasa culorilor, cu rochia ţesută cu frunze galben-arămii, cu fir de aur şi argint  ne deschide larg porţile palatului său, unde întâlnim doar pustiul. Totul este pustiu şi golaş, iar toamna devine stăpâna tuturor.