Fiorul toamnei

                                                                                                 

                                        

             A început să cadă bruma, semn că a sosit toamna, zâna îmbrăcată cu o rochie ţesută cu fir de aur. Odată ajunsă, mândra şi harnica toamnă, cu alaiul ei de frunze multicolore ne încântă cu  peisajele ei parcă coborâte din nişte tablouri pictate de celebrii pictori.

           Frunzele care dansează prin văzduh, stropesc pământul umed cu picuri de ceară, formând apoi un covor de frunze în mii şi mii de culori.  Plopii înalţi , aprinse făclii în zarea câmpiei sunt bătuţi de vânt şi stinşi de ploaia care cade peste case tot mai des. Gâzele amorţite de frig, încearcă să-şi găsească adăpost sub frunzele moarte. V-urile mari de păsări cad spre sud, îndepărtându-se şi făcându-se tot mai mici pe cerul alb de ploi.

          Printre ramurile goale , crivăţul cântă la xilofon. La început, notele sunt interpretate cu uşurinţă, apoi perturbă întreaga simfonie. Pânzele de păianjen s-au transformat în fire de mohair pufos din care îşi fac haine crizantemele şi bobocii încântându-ne în continuare cu cascadele lor de flori. Picuri reci de ploaie stropesc pământul cu tristeţe. Pe străzi, vântul mătură frunzele împrăştiate peste tot. Doar codrul a rămas singur şi vetejit , iar copacii tot îmbătrânind.

În vii, strugurii se coc, iar livezile sunt pline de fructe aromate şi zemoase. În aer plutesc miresmele toamnei, fiind accentuate de mirosul  gutuilor pufoase.

Printre norii plumburii se ivesc ici-colo câteva raze zglobii ale soarelui. Vântul nu încetează să bată, iar copacii rămân goi, dezlipindu-se de fiecare frunzuliţă.

Apropiindu-se sfărşitul toamnei, fiecare om simte un fior puternic din cauză că le va fi dor de miresmele toamnei şi de peisajele minunate.