Toamna în natură

A sosit toamna cea roditoare. Cerul cenuşiu plânge cu lacrimi de cristal. Soarele palid abia mai zâmbeşte. Pe pământul adormit se zăresc frunze de foc, frunze de aur, frunze de aramă. Ele se leagănă pe ritmul vântului într-un dans fermecător. Păsările graţioase, asemenea unor balerine, plutesc în dansul lor spre ţările calde. Ele vâslesc cu mult curaj pe apa întunecată a cerului. Trenul de furnici îşi duce marfa cu sacul greu pentru iarnă. Oamenii, harnici ca albinele, îşi culeg roadele de pe câmpurile mănoase. Alături de părinţi şi bunici, copiii culeg cu drag boabele mari şi zemoase de struguri copţi, iar cei mici privesc cu mirare cum se face mustul dulce. Privind cu nostalgie la frunzele suflate de vântul mânios, ascultând strigătele de adio ale păsărilor călătoare, mă cuprinde o tristeţe apăsătoare şi mă duce cu gândul la liniştea ce se va aşterne peste natura stoarsă de vlagă.