În aşteptarea iernii

E toamnă. Cerul cenuşiu plânge cu lacrimi cristaline. Vântul nemilos goneşte cântările păsărilor spre ţările calde, lăsând codrul fără glas. Copacii suferinzi întind braţele goale spre cer. Se roagă să se întoarcă prietenele lor, păsările, şi frunzişul lor bogat şi verde. Covorul foşnitor de frunze moarte a cules în poala lui toată culoarea soarelui. Păsările călătoare întunecă zarea, grăbite să ajungă în depărtatele ţări ale soarelui. Pe câmpurile îngălbenite oamenii harnici ca albinele adună roadele bogate ale toamnei. Mulţimea de tractoare ară pământul stors de vlagă. În acest anotimp trăiesc sentimente de nostalgie când mă gândesc la chiotele de copii ce se pierd în zarea cenuşie a cerului. Aştept cu nerăbdare să cadă primii fulgi de zăpadă pentru a alunga toată tristeţea.